La Decosens, siguranța și calitatea produselor noastre sunt prioritare. Toate lumânările parfumate din ceară de soia, odorizantele din ceară de soia și odorizantele ceramice parfumate sunt realizate respectând standardele europene privind siguranța la ardere și utilizarea uleiurilor parfumate certificate IFRA.
Standardele și reglementările respectate:
EN 15493 – siguranță la foc și bune practici de ardere.
EN 15494 – etichetare și avertizări pentru protecția utilizatorului.
EN 15426 – evaluarea tendinței de afumare (sooting).
CLP (CE 1272/2008) – clasificare și etichetare pentru amestecurile parfumate.
IFRA Standards – folosim doar uleiuri parfumate certificate IFRA; respectăm limitele pentru Categoria 12..
Ceară 100% vegetală de soia
Fitile din lemn sau bumbac
Odorizante ceramice parfumate și odorizante din ceară de soia realizate cu uleiuri parfumate certificate IFRA
Etichete CLP și avertizări de siguranță
Declarații IFRA disponibile la cerere
Teste de ardere și stabilitate pentru fiecare lot
Evaluare vizuală și olfactivă; mici variații sunt normale pentru produse handmade
Marcaj CE: produsele nu necesită marcaj CE; respectăm standardele EN relevante
Produse non-cosmetice: standardul ISO 22716 (GMP Cosmetic) nu se aplică
Toate produsele Decosens beneficiază de o garanție legală de conformitate adaptată naturii lor [140/2021]. Datorită statutului de produse consumabile, garanția acoperă exclusiv defectele de fabricație sau structurale constatate la recepția coletului ori înainte de prima utilizare (de exemplu: recipiente sparte sau fisurate în timpul transportului, fitil lipsă ori îngropat, defecte majore de turnare). Garanția nu acoperă uzura normală generată de consumul produsului.
Lumânările și odorizantele sunt produse destinate exclusiv consumului ambiental prin ardere sau evaporare liberă. Acestea NU sunt produse alimentare, nu sunt comestibile și nu trebuie ingerate sub nicio formă. A nu se lăsa la îndemâna copiilor sau a animalelor de companie pentru a preveni riscul de ingerare accidentală. Consumarea normală a cerii, modificarea formei sau lungimii fitilului în urma arderii (atât pentru fitilul din lemn, cât și pentru cel din bumbac), precum și diminuarea treptată, firească, a intensității parfumului pe măsură ce produsul este utilizat reprezintă caracteristici absolut normale de consum și nu constituie defecte de neconformitate.
Odată aprinsă lumânarea sau pus în funcțiune odorizantul, produsul își pierde integral valoarea de revânzare și nu mai poate fi returnat din motive de performanță subiectivă a arderii sau preferințe olfactive (conform OUG nr. 34/2014 privind produsele devalorizate prin utilizare). Deschiderea ambalajului exterior de transport este permisă exclusiv pentru examinarea vizuală a produsului și testarea aromei la rece.
Pentru menținerea proprietăților fizice și olfactive optime, produsele trebuie păstrate în ambalajul original, ferite de razele directe ale soarelui, îngheț sau surse intense de căldură (la temperaturi de maximum 25°C). Depozitarea incorectă sau nerespectarea recomandărilor din Ghidul de utilizare (cum ar fi formarea tunelului prin stingerea prematură a lumânării sau nescurtarea fitilului înainte de reaprindere) atrage pierderea automată a conformității.
Produsele conțin uleiuri parfumate concentrate conforme standardelor IFRA care includ compuși cu potențial alergen, menționați individual pe eticheta de siguranță (CLP) aplicată pe baza sau spatele fiecărui produs. Utilizarea poate provoca reacții alergice persoanelor sensibile la parfumuri. În caz de iritații sau semne de alergie respiratorie/cutanată, întrerupeți imediat utilizarea și consultați medicul. Fișele cu date de securitate (SDS) pentru fiecare aromă sunt păstrate în arhiva noastră și sunt disponibile la cerere la adresa de e-mail: contact@decosens.ro.